A intrat încrezător pe gazon. Nu se aștepta la urale, dar spera într-un rezultat care să îi facă pe fani să aplaude echipa la finalul jocului. Erau orele pe care le aștepta cel mai mult în ultimele luni. Și totul a început cum nu se poate mai bine, cu gol în primul sfert. După, s-au petrecut mai multe evenimente care au schimbat soarta partidei. Steaua a făcut pasul înapoi, jucătorii și-au pierdut concentrarea, ratând o serie de ocazii, iar Ceahlăul a revenit în joc, moldovenii fiind ajutați de o serie de gafe individuale. Mai mult, eliminarea lui Nicoliță, exact în momentul în care Stoichiță voia să schimbe distribuția, a contribuit decisiv la stabilirea deznodământului. Momentul culminant l-a reprezentat de întreruperea jocului după ce Mulțescu, nimeni altul decât nașul său, a simulat o lovitură puternică din tribune.
A urmat scena aceea cu un bulgăre care l-a lovit în mână atunci când încerca să îi tempereze pe fanii care îl atacau cu zăpadă pe Szekely. Apoi, prăbușirea definitivă a Stelei, înfrângerea în fața Ceahlăului cu 1-3 și discuția din vestiar cu jucătorii, cărora le-a mărturisit că se gândește să plece. Ieri, Stoichiță a stat toată ziua în compania prietenilor, încercând să își încarce bateriile. „În fața jucătorilor trebuie să apar zâmbitor. Să le insuflu încredere și să îi remontez. Avem meci la Cluj și trebuie să câștigăm!”. -Nu păreați genul de antrenor care să renunțe așa ușor. -Nici nu sunt așa. Nu e vorba că am vrut să renunț, dar s-au strâns prea multe. M-am gândit la binele echipei, nu la altceva. Chiar așa le-am spus băieților: „Poate e mai bine pentru voi să plec eu”. -Dar ce v-a determinat să vă gândiți la asta? -Prea multă ură. Simțeam că scapă situația de sub control. Nu mă refer la relația cu vestiarul. Dar chiar să mă întreb cum pot oamenii aceia să fie atât de porniți, atât de înverșunați împotriva noastră? Împotriva echipei pe care ei susțin că o iubesc mai mult ca orice. Chiar nu înțeleg. Și de aceea m-am gândit că ar putea veni un antrenor care să fie iubit. Nici nu știu ce să mai zic. O fi adevărată ura asta?! Sau s-or face jocurile cuiva… -Cuiva din afară sau din interior? -Nu știu, nu îmi este clar. Cert e că eu așa vorbesc mereu cu jucătorii. Prietenește și foarte deschis. Așa am simțit să spun, așa am spus. Ei mi-au cerut, m-au rugat să nu plec. Mi-au spus că împreună am pornit la drum și împreună ne vom redresa. „Continuăm lupta!” -Dar despre joc ce părere v-ați făcut acum, la rece? -Steaua nu a făcut cel mai bun meci, asta e clar. Dar în condițiile acestea, în care am evoluat mediocru, am avut șapte ocazii. Au fost o serie de evenimente care ne-au fost împotrivă. Pornind de la greșeli copilărești, continuând cu eliminarea lui Nicoliță și terminând cu întreruperea partidei. -Cum ați primit „criticile” din lojă? Doi închizători? Titularizarea lui Petre Marin? -Cu acest sistem în care am folosit doi închizători am ajuns să fim pe primul loc la jumătatea campionatului. Așa am făcut performanță. Eu așa am văzut lucrurile și așa am alcătuit echipa, după ce am stat cu ei zi de zi în perioada de pregătire. -E Petre Marin prea bătrân? -Eu unul nu știu ce vină i se poate găsi lui Petre Marin după meciul de aseară (n.r. – sâmbătă). Este un fotbalist foarte serios, care își face treaba. -Urmează o deplasare teribilă. -De mâine (n.r. – de azi) trebuie să uităm totul. Ne vedem și ne apucăm din nou de treabă. Zâmbitori și încrezători. Nu s-a terminat nimic. Am pierdut un meci, continuăm lupta.
Petre Marin este un fotbalist foarte serios, care își face treaba Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER